Le Centre de Recherches sur l'Ordre Mondial
Accueil Documents Boutique Séminaires
 
 
     
 

Controlul Minţilor prin Alimentaţie
Interviu cu Dr. Radical pe tema OMG

Auteur: C.R.O.M.

Manipularea, modificarea genetică a organismelor implică o violență extremă contra naturii. Utilizată în cazul grâului, porumbului și orezului, tehnica «biolistică» constă în bombardarea celulelor, prin intermediul unui «tun cu gene». Celulele roșiilor, de exemplu, sunt bombardate cu bile de aur sau tungsten, pe care s-au atașat în prealabil moleculele ADN-ului străin, de obicei un insecticid. Natura se protejează însă, pe cât posibil, celulelor încercând să evite bilele organismele ce încearcă să scape și ele de bolile cu care vin în contact. După un înverșunat și metodic bombardament celular, cam o celulă dintr-o mie sfârșește prin a accepta ADN-ul strcăin. Deturnată de la rostul ei firesc, celula este păcălită, obligată să dea naștere unui «monstru», adică unei plante manipulate genetic. Orice plantă modificată genetic este un «monstru», un organism care altfel nu ar fi existat pe fața pământului și a cărui prezență printre plantele naturale ar putea avea consecințe imprevizibile asupra acestora, a animalelor și chiar a omului. Violența, înverșunarea tehnologică obligă celulele să accepte în structura lor genele altor specii vegetale sau animale. Este vorba de o tehnică principial identică cu cea folosită de poliție, ce fabrică la comandă «vinovatul» necesar pentru reolvarea unui dosar. Securitatea tortura pe cine se nimerea, fabricând și ea «oameni de tip nou». Știința torturează flora și fauna, producând «plante și animale de tip nou». După pocirea spirituală și spălarea creierelor în școli, universități, presă, biserică, ș.a., organismele modificate genetic reprezintă ultimul stadiu în scara manipulărilor. Desigur, nu ne vom limita la plante și animale. Exploatarea omului de către om înseamnă astăzi modificarea omului de către om.

Obligativitatea alimentelor denaturate genetic este stadiul final al totalitarismului, terorii și dictaturii unei mafii planetare contra întregii omeniri. Este vorba nu numai de interese economice. Acestea constitue un aspect minor în cadrul costisitoarelor investigații științifico-polițienești pentru obținerea de OMG. De fapt, este vorba de un război total contra omului. Scopul acestui război este transformarea omului în robot. Distinsul Doctor Radikal împărtășește întru totul această opinie, pe cât de corozivă, pe atât de optimistă.

Dr. Radikal: De fiecare dată când citesc un studiu științific bine intenționat, ce prezintă riscurile OMG-urilor, mă întreb dacă nu cumva sentimentele bune, creștinești și ecumenice sunt mai dăunătoare decât pericolele denunțate.

Prin brutalitatea și cinismul cu care vor să își impună obligativitatea, manipulările genetice constituie o agresiune contra omului. In fața lor, «alternativele» medicale naturiste sau ecologice suferă de un complex de timiditate și argumentare «corectă științificește», promotorii lor ezită să-și afirme clar punctul de vedere, comportându-se precum handicapați ce ezită să cheme pompierii când casa este în flăcări…

Multe din alternativele medicale valabile suferă de o timiditate vecină cu iresponsabilitatea, inclusiv pe probleme gravisime, precum vaccinurile și OGM-urie. Opozanții manipulărilor medicinei oficiale sunt atât de stângaci de parcă ar fi complicii ei, ba chiar ai pompellor funebre.

Joël Labruyčre: Să nu exagerăm. Spirite remarcabile denunță de peste cincizeci de ani pericolul tuturor vaccinurilor, medici care…

Dr. Radikal: Exact. La aceste spirite mă gândeam. Profetizată cândva de Dr. Lautrec, Liga Anti-Vaccinalistă s-a redus la o serie de teze, analize și antitezece nu pot constitui necesarul răspuns ce trebuie dat științei medicale oficiale. Nu cu astfel de discursuri ne vom apăra contra blindatelor medicinei mortuare oficiale. Vaccinurile, vaccinarea sunt contestate cu o stângăcie demnă de milă. Ele sunt criminale nu numai pentru că conțin substanțe nocive, ci pentru că au fost inventate într-un scop criminal. Vaccinul a fost inventat pentru a îmbolnăvi, nu pentru a vindeca. Nocivitatea vaccinurilor provine nu dintr-o imperfecțiune de fabricație. Ea este scopul suprem pentru care vaccinurile și vaccinarea au fost inventate. Prin analizele lor «corecte din punct de vedere științific», antivacinaliștii camuflează de fapt criminalitatea vaccinală «fabricată», deliberată. Ca și cum, după un atentat cu dinamită și bombe ne-am pierde în discursuri academice și grațiozități pentru a demonstra că trotilul explodează și folosirea lui în locuri publice este periculoasă. Maniera ridicolă de a combate vaccinurile și vaccinarea durează de peste un secol. Iluzoria înțelepciune academică nu poate stopa nebunia pseudo-științifică care nu este doar fructul otrăvit al ignoranței.

Joël Labruyčre: Credeți că majoritatea opozanților descoperirilor științifice criminale acționează în virtutea unor motive secundare și nu de pe pozițiile unor principii absolute? Aceasta explică neputința lor de a convinge opinia publică, de a-și impune punctul de vedere? Nu cumva, de fapt este vorba de o colaborare tacită.

Dr. Radikal: Exact. Precum filosofii, teologii sau simpli credincioși care de secole și milenii discută de-a proasta despre natura lui Dumnezeu. Să luăm cazul energiei atomice. Despre nocivitatea poluării radioactive s-a spus de mult tot ce se putea spune, fără ca aceasta să deranjeze în vreun fel comerțul nuclear. Dimpotrivă, negustorii energiei atomice și ai morții prin radioactivitate au elaborat o sofisticată justificare în favoarea atomismului, ceea ce este și mai periculos. Discuția s-a împotmolit astfel în mlaștina dozelor permise de radioactivitate. Noi condamnăm una și ei promovează alta. Ne pierdem în discuții sterile, precum teologii ce dezbat încă problema sexului îngerilor.

Joël Labruyčre: Este adevărat. Situația aceasta penibilă provine din știința oarbă a experților lipsiți de instinctul adevărului. Nu avem nevoie de analizele științifice sofisticate pentru a ști că apa este udă și ploaia ne face ciuciulete.

Dr. Radikal: Nu avem nevoie de experți pentru a înțelege că injectarea unui microb implică acceptarea conviețuirii cu o boală latentă în corpul nostru energetic. Orice om cu scaun la cap înțelege pericolul, fără să-și bată capul cu problema compoziției vaccinului. Vaccinul pune în pericol energia noastră vitală, sistemul nervos și conștiința noastră. Nu este nevoie de expertize științifice pentru înțelegerea adevărului elementar din vorba populră «foaie verde-n vârf de băț, dacă n-ai de lucru făț!». La ce bun să anchetăm în rândul populației ce se opune în mod spontan și definitiv oricărei vaccinări. Anti-vaccinaliștii ar face bine să nu-și mai piardă timpul încercând să demonstreze nocivitatea vaccinării celor ce sunt convinși dinainte în acest sens. Obligativitatea juridică și represliile polițienești contra celor ce refuză vaccinarea arată că vremea clarificării științifice și a dezbaterii cinstite a trecut de mult. Expertizele și contraexpertizele nu servesc la nimic. Ele nu sunt necesare decât atunci când este deja prea târziu, când vaccinul a ucis deja pe cineva, sau numai l-a mutilat, îmbolnăvit și ologit. In astfel de situații, multe victime ale vaccinurilor au demonstrat în fața tribunalelor nocivitatea acestora. Chiar și în astfel de cazuri însă, cearta și disputele sterile ale experților ocolesc adevărata problemă. Mai întâi, dacă suntem liberi cu adevărat, dacă omul are sau nu are dreptul a dispune cum crede de cuviință de propriul lui corp. Apoi, ceea ce este și mai important, cine a inventat vaccinarea, această criminală teorie și intreprindere de otrăvire a întregii societăți?

Joël Labruyčre: Cine a pus la cale această otrăvire a întregii lumi, sub pretextul prevenirii bolilor? Răspunsul la această întrebare este fundamental, dacă vrem să rezolvăm problema la rădăcina ei. Această întrebare nu este însă pusă de nimeni, nici măcar de către cei ce se opun vaccinării. Oare de ce?

Dr. Radikal: De ce să mergem doar până la jumătatea drumului? Să mergem la adevărata cauză. In spatele oricărui act sau gest se ascunde o intenție. Analizele "științifice" rămân simple mărturi de neputință câtă vreme nu ne punem problema cauzei cauzelor. La locul cuvenit, ne-am ocupat de vaccinuri și de origines lor ocultă. La fel stau lucrurile și în cazul atomului și energiei nucleare sau al manipulărilor genetice.

In spatele oricărei invenții se ascunde totdeauna o intenție, o inteligență. Oare de ce sunt impuse prin lege invenții dăunătoare, periculoase și criminale, precum vaccinurile, alimentele manipulate genetic, anumite practici medicale, educaționale, etc? Până când vom parlamenta cu Satana pentru a-i spune că se înșeală? «Domnule Satana, studiile noastre demonstrează că vaccinurile, organismele dumneavoastră modoficate genetic, opțiunile dumneavoastă medicale, sociale, educaționale conduc la scăderea imunității și destrămarea societății. Față cu aceste dovezi, ați putea avea bunătatea de a vă revizui invențiile și opțiunile». Satanei însă nu-i pasă de aceste probe de neputință omenească.

Joël Labruyčre: Neputința noastră îl amuză, argumentele noastre sterile îl vor ajuta să ne vândă și mai scump otrăvurile și opțiunile sale nuizibile într-un domeniu sau altul, știind dinainte ce ne place și ce nu ne place, ce trebuie să afirme și ce trebuie să nege. Există însă o fisură în raționamentul dumneavoastră. Majoritatea celor bine intenționați, care vor să demonstreze falsitatea unei teorii științifice printr-o altă teorie științifică, nu au nicio idee despre existența Satanei de care vorbiți. Ba chiar s-ar putea să vă considere nebun. Pentru ei, otrava vaccinală, opțiunile dăunătoare în materie de medicină, educație și societate sunt simple erori științifice, cauza lor fiind chipurile accidentală.

Dr. Radikal: Să nu facem fixație pe cuvinte, să nu ne drogăm cu vorbe. Cine este Satana? El este criminalul ce a avut ideea să inventeze aceste lucruri pentru a ne otrăvi. Nu este vorba de o simplă eroare științifică. Este o copilărie să vorbim de erori științifice când știm cum funcționează lojile masonice și ce se petrece în aceste locuri unde se decide totul. Scopul unic al oricărei otrave este de a ucide. Dacă nu vrem să înțelegem acest lucru, ne von juca de-a analizele științifice până la sfârșitul lumii. In tot acest timp, otrăvitorul își va continua sinistra sa operă, îmbogățindu-se pe sine și oferind o strălucită carieră cinicilor mercenari scientiști, lipsiți de orice cultură filosofică, străini de orice morală. Este vorba de savanți demenți și cercetători perverși ușor coruptibili. Experții în manipulări genetice sunt la fel de abili în materie de corupție, căci Baba Rada și Rada Baba sunt una și aceeași persoană. In asta constă aspectul cel mai grav al problemei ce merită întreaga noastră atenție. Câră vreme ezităm să punem punctul pe "i", să identificăm adevăratele cauze și veritabili vinovați, nu facem alta decât colaborare pasivă cu inamicul. Opunându-ne acestuia în numele unor false motive îi facem de fapt un serviciu, absolvindu-l parțial de responsabilitatea morală ce îi revine. Este de altfel motivul pentru care acesta se amuză înfundându-ne în interminabile dezbateri pseudo-științifice și expertize trucate. De aceea, printre "specialiști" se și spune, de la o vreme «nu te specializa tinere student sau cercetător. Vei deveni astfel orb și surd la tot ce se petrece, vei ajunge specialist în falsificarea realității și înșelarea celor de bună credință».

Joël Labruyčre: Aveți dreptate. Doamne mulțam, în ce mă privește. Univrsitatea nu mi-a putut scoate ochii, Biserica nu mi-a putut lua mințile. Consultând siturile internet ce tratează problema OGM-urilor, am înțeles impasul în care ne găsim. Asistăm, pe de o parte, la spectacolul oferit de mafia medicalo-farmaceutică ce se servește de argimentele noastre pentru a-și lăuda marfa otrăvită. Pe de altă parte, mulți adversari sinceri și competenți ai OGM-urilor nu înțeleg că un adevărat pericol nu poate fi denunțat în numele unui motiv îndoielnic sau de-a dreptul fals. Nu putem lupta împotriva unei astfel de calamități înainte de a o înțelege în toată grozăvia ei.

Dr. Radikal: Cunosc argumentele anti-OGM și sunt absolut în perfect acord cu toate. Să termină însă cu ridicolul denunțării numai a «erorii științifice» și a lăcomiei capitaliste a laboratoarelor, a industriei alimentare. Lectura protestelor anti-OGM provoacă probabil hohote de râs în lojile de înalt nivel. Greu de crezut că savanții nu pot înțelege că o genă de cobra sau curara în bobul de grâu poate avea consecințe tragice pentru omenire.

Joël Labruyčre: Credeți că cei ce se ocupă cu denaturarea, falsificarea și manipularea manipularea organismelor își dau cu adevărat seama de riscurile asumate astfel?

Dr. Radikal: Perfect! Savanții atomiști știau de la bun început că experiențele nucleare vor conduce la contaminarea radioactivă a întregului pământ, că accidentele sunt mai mult sau mai puțin inevitabile cu timpul, fără să mai vorbim de acumularea monstruoasă a deșeurilor nucleare. Atomiștii nu puteau și nu aveau dreptul să ignore inconvenientul capital al deșeurilor nucleare. Tot așa, medicii și medicina nu au dreptul să ignore că antibioticele și vaccinurile au condus la catastrofala scădere a imunității întregii omeniri. Să nu ne disprețuim adversarii. Este vorba de demența, nu de stupiditatea savanților.

Joël Labruyčre: In ce privește OGM-urile, «conspiraționiștii» pretind că efectele secundare ale acestora sunt orice, numai secundare nu. Dimpotrivă. «Conspiraționiștii» urmăresc aceste efecte, în scopul realizării unor mutații ireversibile în conștiința umană. Acesta este pericolul principal și asta vă revoltă în atitudinea opozanților naivi, incapabili să înțeleagă că nu este vorba de o simplă eroare științifică, nici numai de lăcomie capitalistă.

Dr. Radikal: Demenții din laboratoare nu comit niciun fel de eroare. Ei fac exact ceea ce patronii lor le ordonă să facă. Cât despre negustorii de OGM-uri, ei își fac meseria lor de negustori. Problema nocivității OGM-urilor, nu se pune la acest nivel. Scopul principal al manipulărilor genetice nu este obținerea de medalii pentru savanții demenți, nici cât mai multe miliarde de dolari pentru capitaliști. Să nu ne pierdem în argumente de ordin umanist, căci nu de așa ceva este vorba aici. Nu este vorba de nicio eroare științifică, nici de cinism sau imoralitate, ci de un complot.

Joël Labruyčre: De acord. Este vorba de un complot. Cine complotează însă și în ce scop? Un element de răspuns la această întrebare constă în faptul că Institutul Pasteur din Paris, încă de la înființarea sa, la sfârșitul secolului al XIX-lea, este condus din umbră de către familia Rotschild. Majoritatea oamenilor nu văd însă în asta un motiv de a considera și mai suspectă vaccinarea. Naivii se opresc la aspectul financiar: dacă Rotschild își bagă coada, înseamnă că este vorba de o afacere în stil mare, nu-i așa? Se trece astfel pe lângă adevărata problemă. De când se ocupă oare Dl Rotschild și alte fețe palide de sănătatea noastră, a oamenilor de rând? De ce s-a ajuns la legi restrictive și represiune polițienească pentru ca poliția medicală să ne injecteze cu forța vaccinuri și alte otrăvuri?

Dr. Radikal: Care sunt reacțiile și consecințele demascării complicității dintre Institutul Pasteur din Paris și familia sau dinastia financiară Rotschild?

Joël Labruyčre: Lucrul acesta pare să nu-i intereseze pe cei ce se opun și condamnă vaccinul și vaccinarea obligatorie. De altfel, majoritatea savanților și cercetătorilor suferă de o incredibilă naivitate în tot ce depășește domeniul lor strict de activitate. Este motivul pentru care, de peste un secol, nimeni sau aproape nimeni nu se ocupă de științele satanice. Domnii savanți sunt invitați să depună aceeași abnegație și energie în studiul consecințelor profunde ale descoperirilor lor, nu numai în analize subtile care e fapt nu înseamnă mare lucru.

Dr. Radikal: Termenul de știință satanică mi se pare potrivit. Nu cred că este cazul să ne pierdem vremea cu naivii ce încă nutresc iluzii în genul «iluminismului», al secolului «luminilor» și al progresului invincibil. Institutul Pasteur este o creatură a dinastiei financiare Rotschild. Dași incontestabilm faptul acesta nu trebuie să devină pretextul unor considerații anti-iudaice sau anti-jidănești de prost gust. Poporul jidănesc nu trebuie acuzat de matrapazlâcurile dinastiei Rotschild, care nu s-a sfiit să se servească de el și chiar să îl sacrifice pentru realizarea intereselor sale nemărturisite. Problema ce se pune este de a înțelege de ce anumiți oameni, anumite instituții și anumite organizații sunt pe cale de a otrăvi întreaga omenire. Care este mobilul acestei crime?

Joël Labruyčre: Scopul acestei crime este controlul strict al fiecăruia în parte și al omenirii în întregul ei. Slăbirea organismului, sabotarea imunitatății naturale, a rezistenței fizico-psihice a fiecăruia înseamnă exact acest lucru.

Dr. Radikal: Cu cât este mai «corectă» din punct de vedere «științific», cu atât otrăvirea vaccinală și medicală în general sabotează mai profund starea de sănătate a întregii societăți, slăbind imunitatea naturală și rezistența organică a fiecăruia. De ce suntem speriați și terorizați cu tot felul de microbi și de virușim dacă nu pentru a ne face tot mai dependenți de medicamentele dăunătoare și de industria farmaceutică criminală? Nu trebuie să uităm nici efectul ideologic al sclaviei medicalo-farmaceutice. Suntem dresați astfel să credem orbește în «progresul științific», într-o «știință» ce nu își merită numele. Pe zi ce trece, hrana biologică naturală și de toate zilele este falsificată, denaturată, manipulată genetic și infectată cu tot felul de «E-uri», cu substanțe ce nu pot fi decât otrăvuri. Oare de ce au «Ei» nevoie să ne falsifice mâncarea, să ne otrăvească pe nesimțite, la foc mic? Răspunsul nu este unic, mai multe piste trebuie cercetate. Aveți vreo idee în acest sens?

Joël Labruyčre: Manipularea începe prin sugestionare pe toate căile posibile, cu scopul de a ni se imprima și treptat impune ideile, comportamentul specific civilizației mondialiste înconjurătoare, pe care nimeni nu mai îndrăznește să o conteste. Apoi, pentru ca sugestiile să devină certitudini chipurile de-ale propriului nostru spirit, suntem sub tirul unei neîncetate propagande culturale, politice, ideologice care ne acaparează pe plan emoțional. Cazul filmelor de tot felul, al buletinelor de știri și ideilor la modă, al celebrităților ce fac actualitatea televizuală, care nu uită niciodată să ne cufunde și mai adânc în gândirea unică, sentimentalismul umanitar, spălarea și înzămoșarea creierelor. Cine nu poate fi păcălit cu una va fi până la urmă cu alta. Nimeni nu scapă integru.

Din aproape în aproape, pentru a ne dresa și a ne impune comportamentul decis undeva, suntem obligați să absorbim o hrană potrivită acestui scop, bogată în anumite elemente și săracă în altele. Astfel creierii ne sunt spălați, ochii ne sunt legați, limba ne este anchilozată. Fără să ne dăm seama, ctele și gesturile noastre cele mai înalte sau abstracte, ca și cele mai concrete sunt astfel perfect controlate, ca ale oricărui robot. Omul contemporan a ajuns un robot biologic.

Dr. Radikal: Se vorbește mult despre»libertatea de conștiință», despre «drepturile omului». Totuși, niciodată nu a existat mai puțină libertate decât astăzi. Individualismul este o iluzie câtă vreme vorbim cu toții despre aceleași subiecte și în aceeași termeni. Ați remarcat desigur rapiditatea uniformizării mondiale a gândirii. Victoria sistemului mondialo-globalist pare deplină și definitivă pe toate fronturile. Așa stând lucrurile, cum explicați nevoia sistemului de a ne manipula și prin intermediul alimentației? Iată-vă în faa unei probleme de perspicacitate.

Joël Labruyčre: Sistemul preconizează nu numai supușenia actuală, conformismul vizibil la tot pasul, ci și o mutație planetară a capacităților noastre biologice, a personalității, a omului ca om. Sistemul este capabil de orice pentru ca această mutație să se realizeze în sensul urmărit de el.

Dr. Radikal: Sistemul este pe cale să realizeze această mutație într-un sens negativ. Graba lui se explică prin nevoia lui de a realiza mutația negativă înainte ca omenirea să înțeleagă capacitatea ei de a realiza o mutație în sens pozitiv. Scopul manipulărilor genetice cu care suntem bombardați este de a preveni ceva de care sistemul se teme. Sistemul controlează de multă vreme totul: politică, economie, presă și comunicațiim religie, etc. Totuși el se teme de ceva foarte grav. Altfel cum se explică înverșunarea cu care știința sistemului s-a dezlănțuit contra ordinii naturale imemoriale?

Pe de altă parte, se înțelege că unele spirite raționaliste nu vor accepta cu ușurință acest raționament. De multă vreme suntem cu toții contaminați de ideea de «progres». Nu ne vine să credem că nimic nu se întâmplă fără ca cineva să fi decis de mai înainte ceea ce urmează să se întâmple. O voință secretă decide și o mână ascunsă acționează pentru ca lucrurile să evolueze nu oricum ci într-o anumită direcție. Oricât am crede în ea, întâmplarea nu există și nu poate explica nimic.

Joël Labruyčre: Intr-adevăr, oamenii cred că bune sau rele, descoperirile științifice sunt întâmplătoare, că ele vin peste noi precum ploaia din înaltul cerului. Nici măcar ploile, furtunile, cutremurele și alte fenomene «naturale» nu mai sunt astăzi la fel de întâmplătoare ca alta dată. Oamenii continuă să creadă însă în întâmplare, din care cauză aproape nimeni nu se revoltă. Totul pare natural, inclusiv cele mai monstruoase manipulări antinaturale. Totuși, deocamdată, chestiunea cea mai importantă nu este aceea de a cunoaște identitatea unui vinovat pe cât de puternic pe atât de invizibil. Inainte de a căuta vinovatul, să trezim din apatie propriul nostru spirit de responsabilitate. De ce suntem atât de pasivi și de ignoranți? Degeaba cântăm «Deșteaptă-te Române» câtă vreme suntem incapabili să ne trezim din somnul cel de moarte.

Dr. Radikal: Am putea fi mai bine avizați, mai receptivi și mai dinamici, dacă cei ce ne informează și se pretind apărători ai cauzelor nobile nu ar fi ei înșiși incredibil și revoltător de dezinformați.

Nimic mai revoltător, mai imoral, mai insalubru și mai impur decât milioanele și miliardele de disidenți, revoltați și revoluționari apatici de astăzi. Revoluțiile de catifea, de velur sau de carton, revoluțiile cu voie de la poliție nu sunt revoluții. Se impune să înțelegem lumea pe care trăim. Să nu legănăm iluzii deșarte, să nu ne îmbătăm cu apă de ploaie, să măsurăm cu precizie raportul de forțe în joc. Să nu ne batem de-a morile de vânt, să încetăm de a crede că revoluțiile pot avea loc pe internet. Internetul este de fapt o «internare», o întemnițare. Prizonieratul, întemnițarea internetică voluntară este una din problemele lumii de astăzi.

Mise en Ligne: 17.12.11

 
 
 
Copyright (c) 2009-2014 Les Chercheurs de Vérité Qui sommes-nous? Contact